Aud că Simona Halep e pedepsită pentru că e din România. Că Occidentul ne prigonește deoarece noi, românii, suntem niște slugi, cu capul plecat, nu batem cu pumnul în masă, nu dăm investitorii străini afară din țară și nu ieșim dracului odată din UE și NATO – ca și cum ne-ar ține cineva acolo cu forța.
Că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Ne știa de frică o lume întreagă, și americanii și rușii. Că eram „idependenți”, mândri căpitani de plai, nu „sclavii moderni ai Europei”, ca acum. Ce plăcut, ce unsoare pe suflet e să te gândești că, de fapt, suntem buni, foarte buni, dar ne dau la cap „ăia” de afară și „ăștia” dinăuntru, altfel, ce tari am fi…
Ce ne facem însă dacă vine să ne deranjeze Gheorghe Ursu?
Supuși, capul plecat, ba chiar băgat în nisip, sabia nu-l taie, nesolidari, lași au fost covârșitoarea majoritate a românilor sub Ceaușescu, nu azi. Azi, când avem libertatea să facem ce ne taie capul fără să ni-l taie nimeni. Atunci am fost sclavi, nu acum. O vorbă veche românească spune: „Am ambâț de bărbat, ca să nu ies de sub pat”. Suntem deosebit de capabili să ne prefacem, în amintire, înfrângerea în victorie și lașitatea în curaj sau înțelepciune.
Gheorghe Ursu a ieșit de sub pat. A scris un jurnal, în care spunea ce credea și simțea trăind în România lui Ceaușescu. A trimis o scrisoare Europei Libere, în care protesta, ca inginer, împotriva hotărârii criminale a Scorniceșteanului de a nu consolida clădirile din București după cutremurul din 1977. Pentru asta, a fost arestat și asasinat în detenție de organele lui Ceaușescu.
Gheorghe Ursu a fost un om care și-a păstrat demnitatea de om într-o dictatură care n-a avut disidenți cât pentru degetele a două mâini, și dintre aceștia destui fiind vopsiți – a se vedea traiectoria lor după 1989.
Marți, 4 iulie, după 30 (treizeci) de ani de judecată, ÎCCJ va pronunța sentința finală în procesul celor doi ofițeri de securitate răspunzători de omorârea lui Gheorghe Ursu. Până în clipa de față, niciun cadru al Securității nu a fost judecat și condamnat pentru ce a comis înainte de luna decembrie 1989.
Dacă cei doi vor fi găsiți nevinovați, putem s-o ținem liniștiți înainte cu „Mândri că am fost și suntem români”.
Dacă nu, poate că undeva în subconștientul colectiv va pătrunde ideea că N. Ceaușescu a fost un ticălos, un troglodit ucigaș, iar poporul român nu numai victima, dar și complicele lui. Și poate că ar mai fi o șansă ca recidiva ceaușismului, perpetuat până astăzi, să fie stăvilită.
