Magda Gradinaru
Atâta vreme cât încă te poți îngrozi de grozăvia răului, cât grotescul îți stârnește stupoarea, înseamnă că ai reușit, cu toate poticnelile de traseu, să privilegiezi binele, iar nu licheua din tine. Nu mai știu exact fragmentul dintr-unul dintre interviurile cu Gabriel Liiceanu, dar m-am atașat ca de un talisman de imperativul acesta de a nu trece în banal grotescul, rușinosul, decăzutul.
Zilele trecute, Academia Română l-a celebrat, la 100 de ani de viață, pe Constantin Bălăceanu-Stolnici, al cărui nume boieresc pare că ține loc, pentru academicieni, de demnitate. Așa cum tot Gabriel Liiceanu amintește, într-un text scris pe platforma Contributors, Bălăceanu-Stolnici este trecut de jurnalistul de la Europa Liberă Neculai Constantin Munteanu în topul„celor mai scârboși informatori”.
A turnat pentru privilegii, a turnat din convingere, a turnat folosindu-și numele și infiltrându-se printre cei exilați din țară. A turnat când alții erau reduși la existențe mediocre, deși mintea, studiile și forța lor intelectuală i-ar fi destinat altor vieți, dacă nu era dictatura.
A turnat când alții mureau în închisorile comuniste, duși de vii la morgă și chinuiți, așa cum a fost ucisă mama Monicăi Lovinescu, cea al cărui centenar, tot anul acesta, nu e văzut de Academie.
